M-am născut în 1978.
Am absolvit Universitatea Bogdan Vodă din Cluj-Napoca.
Sunt căsătorit de 20 de ani, trăiesc într-o familie fericită de 4 persoane.
Am înființat două societăți comerciale în calitate de fondator, apoi am participat la conducerea economică la ABC-Impex SRL.
În prezent sunt managerul societății Septimia Resort SRL Sunt fondatorul Clubului Sportiv Septimia, unde practic sport și sunt antrenor.
De asemenea am un rol în dezvoltarea turismului, organizând în mod regulat evenimente de promovare ale turismului în orașul nostru și în împrejurimi.
Din 2023 sunt membru al Clubului Rotary din Odorheiu Secuiesc.